Trei, Doamne, și toți trei

Peste 20 de candidați și-au anunțat intenția de a ajunge la Palatul Cotroceni. Doar trei au șanse la cea mai înaltă demnitate a statului.Klaus Iohannis, actualul președinte al României, Dan Barna, candidatul Alianţei 2020 USR-PLUS, și Viorica Dăncilă candidatul PSD.

România are nevoie de un președinte care să reconcilieze societatea, care să unească națiunea, nu să o dezbine. România are nevoie de un președinte care să transmită mesaje pozitive, să îndemne la reconciliere și dialog, să vegheze la respectarea Constituției și a drepturilor cetățenești, să gireze procesul de reformă și modernizare a statului și a marilor sisteme publice: învățământ, sănătate, administrație. Să medieze de o manieră onestă și constructivă relațiile dintre puterile și instituțiile statului, atunci când constată existența unor conflicte instituționale, ce ar putea afecta stabilitatea socială și creșterea economică. Cu câteva săptămâni înainte de alegerile prezidențiale, nicicând clasa politică și însăși societatea românească nu au fost mai dezbinate. La această stare de lucruri și involuție socială și morală a societății românești a contribuit și lipsa unei viziuni unitare, a unui proiect de țară pe care clasa politică de după 1990 trebuia să și-l asume.

Klaus Iohannis: Pentru o Românie normală

În contextul prezidențialelor, relevanți sunt Klaus Iohannis, Dan Barna și Viorica Dăncilă. Actualul președinte are o campanie articulată. Electoratul îl vrea revoluționar pe Iohannis. Cineva trebuia să se lupte cu „ciuma roșie”, deși maniera în care înțelege să se lupte e una conflictuală, distructivă și ipocrită. Induce o stare de disconfort și de nesiguranță. Tot acest conflict permanent și deschis între Palate, care s-a transformat într-un război de gherilă, nu face decât să sece și ultima resursă de energie din noi. Ne demobilizează și demoralizează ca nație. Vom ajunge un popor de pesimiști și suicidali. În ultima perioadă, am discutat cu mulți oameni de afaceri, cu oameni de dreapta. Mi-au spus că nu-l mai votează pe Iohannis pentru un nou mandat, deoarece i-a dezamăgit.

Sloganul lui Iohannis „Pentru o Românie normală” este unul inspirat. Aștept drepturile de autor. În urmă cu un an, am scris un editorial intitulat „Pentru o Românie normală”. Vorbeam despre nevoia de normalitate,politică și reformă în România. Toți românii tânjesc după normalitate. Eu cred în această stare de spirit, însă, venind din partea lui Iohannis, e și multă ipocrizie. Raportându-ne la ultimii cinci ani, nu a făcut nimic pentru a impune normalitatea în societatea românească. Sigur că putem avea speranțe în cel de-al doilea mandat al lui Iohannis. La fel cum ne-am făcut speranțe și în cazul lui Băsescu, speranțe care s-au transformat, ulterior, în iluzii și deziluzii.

Dacă e să ne luăm după sondajele de opinie, Iohannis câștigă detașat. Poate să plece în vacanță și să se mai întoarcă la depunerea jurământului pentru cel de-al doilea mandat. În general, sondajele au doza lor de relativitate și o mare forță manipulatoare. Și PSD avea peste 40% în unele sondaje pentru europarlamentare și scorul obținut a fost sub 25%. În realitate, Iohannis ar putea să fie mult mai jos decât arată procentele din sondaje. Dar tocmai acesta este rolul sondajelor: să inducă în opinia publică un anumit rezultat. Ori ideea care trebuie inoculată în mintea românilor este faptul că Iohannis a câștigat cel de-al doilea mandat. Indiferent care ar fi rezultatul real al votului. Pentru că vorba lui Stalin: Contează cine numără, nu cine votează. Ori câtă vreme softul e în mâinile STS, Iohannis nu are de ce să-și facă griji. Serviciile de informații sunt confortabile cu un președinte ca Iohannis, care nu le-a deranjat deloc ploile.

Dan Barna: Fericiți în România

Din punct de vedere al comunicării și sloganului ales, „Fericiți în România”, Dan Barna are o campanie bună. Sloganul i-a surprins pe mulți, generând și multe ironii gratuite. Eu unul mă regăsesc în sloganul lui Barna. De ce? Pentru că sunt nefericit în România. Dar, la 47 de ani, sunt și prea prost și prea patriot ca să o iau de la capăt în altă parte. Vreau să trăiesc și să mor fericit în țara mea. M-am săturat de acest război fratricid, român contra român, derulat cu atâta înverșunare de vreo 30 de ani. Ar trebui să ieșim din această retorică și stare permanent conflictuală, să ieșim din această încrâncenare și dușmănie, să cultivăm respectul, dialogul, toleranța și complementaritatea. Sloganul lui Barna este inspirațional și motivant pentru oamenii tineri, pentru cei din mediul urban, pentru intelectualitatea țării și clasa antreprenorială românească. Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii este primul act normativ cu valoare constituțională al unui stat democratic care face referire la dreptul inalienabil al omului de a-și căuta fericirea. Fericirea este indisolubil legată de libertatea individului, de dreptul la viață, educație și prosperitate.

USR este pe val. Important e ca liderii acestei formațiuni să știe să călărească valul. Altminteri, ce e val ca valul trece. Există o anumită nemulțumire la nivelul societății românești legată de performanța sau mai degrabă lipsa de performanță a partidelor tradiționale. România are nevoie de reformă. O reformă profundă și radicală a marilor sisteme publice: administrație, învățământ, sănătate. O reformă instituțională și constituțională. Oamenii normali din țara aceasta își doresc să trăiască într-o Românie civilizată, europeană și prosperă. USR, dacă vrea să guverneze, va trebui să se transforme dintr-un grup politic într-un partid de mase. Dan Barna va trebui să deschidă partidul, să înregimenteze elite, formatori de opinie, antreprenori și activiști. Dan Barna trebuie să comunice mai mult, să fie natural, carismatic și neconvențional. Dacă intră în turul doi, are o șansă.

Viorica Dăncilă: Un președinte pentru fiecare român

După cum arată sondajele, Viorica Dăncilă poate să ajungă în marea finală, deși diferența față de celălalt contracandidat, Dan Barna, e în marja de eroare de + / – 3%, specifică fiecărui sondaj de opinie. Contrar multor așteptări, Viorica Dăncilă a dat dovadă de tenacitate, forță și caracter. Dintre cei trei candidați cu șanse reale pentru fotoliul de la Cotroceni, Viorica Dăncilă are cea mai slabă campanie și cel mai slab slogan. Afișele electorale sunt anoste, pe un fond alb inexpresiv, cu un limbaj al trupului într-o profundă disonanță cu sloganurile. Nu poți să stai cu mâinile încrucișate pe piept și să spui că ești alături de fiecare român sau un președinte implicat și muncitor. În prima ipostază, Viorica Dăncilă trebuia să aibă mâinile larg deschise pentru a-i cuprinde în brațe pe români. În cea de-a doua ipostază, mâinile trebuiau să fie întinse, să arate dinamism și implicare. Afișele, din punct de vedere grafic, exprimă amatorism și lipsă de creativitate. Folosirea inițialelor numelui, VD, este din nou total neinspirată. Sloganul „Un președinte pentru fiecare român” aruncă în derizoriu cea mai importantă funcție din stat. Președintele nu e un obiect de uz general. Președintele e o instituție. Înțeleg ca slogan „O pâine pentru fiecare român”, „O casă pentru fiecare român”, „Un loc de muncă pentru fiecare român”, dar nu un președinte. Președintele nu este al individului, al cetățeanului, ci este al națiunii, al țării. Era mult mai inspirat sloganul „Un președinte al tuturor românilor”, în antiteză cu predecesorii Băsescu și Iohannis, care au fost președinții unor grupuri politice sau de interese. I-am comunicat premierului și staff-ului de campanie aceste observații.Ca urmare sloganul un președinte pentru fiecare roman a fost înlocuit cu “alături de fiecare roman”,din punctul meu de vedere la fel de neinspirat și nefericit.Un președinte nu poate rezona cu nevoile și aspirațiile individuale a 20 milioane de cetățeni.E curată utopie.Un președinte nu poate fi moașa comunala dar poate fi un vizionar și un strateg care sa traseze liniile directoare de dezvoltare pe care sa se înscrie națiunea.

Avem nevoie de un președinte care să reconcilieze societatea și nu să o împartă antagonic în românii mei și românii lor. Plus că Viorica Dăncilă are șansa de a deveni prima femeie președintă a României din istoria republicii. În toată campania, imagologic și verbal, nu capitalizează acest atribuit al feminității și maternității. Trăim volens nolens în epoca matriarhatului. Viorica Dăncilă putea să pozeze într-o mamă a națiunii care își iubește deopotrivă și în egală măsură pe toți fiii și fiicele ei. Voiam să simt mai multă emoție, empatie, solidaritate și dragoste în toată campania verbală și non verbală a prezidențiabilului Viorica Dăncilă. Dacă va ieși din aceste clișee și stereotipuri vetuste, dând viață și culoare campaniei, poate să ajungă în finală și să-i dea ceva emoții lui Iohannis.