Trebuie să ieșim din această emoție colectivă, susține Remus Borza: În România nu se moare doar de COVID-19!

Invitat în studioul „Puterea Știrilor”, deputatul Remus Borza, consilierul onorific al premierului Ludovic Orban, a precizat că „România a intrat și iese prost din epidemia de coronavirus”. De cealaltă parte, deputatul atrage atenția că trebuie să ne obișnuim să trăim cu acest virus, iar în România nu se moare doar de COVID-19.

„În fiecare an în România mor 263.000 de români din diverse cauze, asta înseamnă 743 de români în fiecare zi”, spune acesta.

„Am început și ieșim prost din această epidemie de coronavirus. Raportat la măsurile sanitare luate de Guvern, chiar am evitat mult mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus, sunt măsuri luate din timp. Suntem printre primele țări din Europa, încă din ianuarie-februarie, care a luat un set de măsuri care au atenuat acest val epidemiologic care a cuprins toată lumea.

Pe de altă parte, trebuie să ieșim și din această emoție colectivă, chiar indusă, cu raportări fataliste, în care ne raportăm la acest virus. Trebuie să ne obișnuim, face parte din viața cotidiană, alături de alți viruși. Asta e omenirea dintotdeauna. Ne naștem, murim. În România nu se moare doar de COVID-19.

În fiecare an mor 263.000 de români din diverse cauze, asta înseamnă 743 de români în fiecare zi. Din păcate, noi avem un record negativ în Europa. Ocupăm primul loc în Europa la incidența bolilor cardiovasculare în mortalitate, la infecțiile nosocomiale și intraspitalicești, mortalitate infantilă, malpraxis etc”, a declarat Remus Borza, la Puterea Știrilor.

Încă 250 de persoane au fost testate pozitiv la coronavirus în România, în ultimele 24 de ore. La terapie intensivă sunt internate 227 de persoane. Față de bilanțul de duminică, numărul testelor noi a fost de doar 4.614, fiind ziua cu cele mai puține teste efectuate în ultimele două săptămâni.