Locul 24: Indila – Dernière Danse

Despre Indila, considerată o revelaţie a muzicii internaţionale, se spune că are o voce divină, care îţi rămâne în minte. Artista originară din Franţa este considerată un fenomen muzical, inflexiunile ei vocale inconfundabile audându-i un număr uriaş de fani, inclusiv în România.

Indila (Adila Sedraïa) s-a născut pe 26 iunie 1984, în Paris. La vârsta de 7 ani, a început să scrie primele sale poezii. Tatăl ei este algerian, iar mama sa provine din India. Din anul 2007 este căsătorită cu Pascal Boniani Koeu, cunoscut sub numele de Skalp sau Skalpovich. Soţul Indilei este unul dintre cei mai apreciaţi producători muzicali şi compozitori din Franţa.

După ce a colaborat cu rapperi cunoscuţi din Franţa, ca Soprano, Rohff şi Youssoupha, Indila, în vârstă de 30 de ani, a revenit pe piaţă cu primul său single, “Derniere Danse”. Primul ei album, “Mini World”, lansat în luna februarie, a obţinut deja un disc de platină. Piesa a luat cu asalt toate topurile şi playlist-urile radiourilor, clipul de pe contul oficial de YouTube al artistei a atins aproape 350 de milioane de vizualizări. Artista cântă în limbile engleză, franceză şi indiană. Sursele sale de inspiraţie sunt artişti precum Michael Jackson, Jacques Brel, Ismael Lo şi Lata Mangeshkar.