“Garcea”- inamicul public nr. 1

Brigada Rutieră transmite frecvent statistici cu privire la numărul de amenzi date, valoarea lor și numărul de permise ridicate. Sunt prezentate ca un trofeu mai ales după zilele de sărbătoare sau după weekenduri,care, de obicei sunt cele mai aglomerate ca trafic rutier.

Ținem vreo 30.000 de agenți în stradă la pândă, să ne facă la buzunar, în condițiile în care avem peste 600.000 de dosare penale cu autori necunoscuți, nesolutionate. Locul acestor polițiști este la secție ca să rezolve dosarele penale. Acești agenți ar fi mai bine să patruleze prin cartiere și prin mijloacele de transport în comun pentru a preveni furturile, tâlhăriile, violurile, traficul de droguri. Sunt un om care a văzut toată lumea asta, în lung și-n lat, peste 130 de țări de pe toate continentele. Nicăieri nu am văzut atâta Poliție Rutieră. Ministerul de Interne justifică prezența masivă a agenților în stradă pentru a preîntâmpina și diminua numărul de accidente. Dar statisticile din anii ’90 încoace arată că tot atâția oameni mor anual în accidente, în jur de 1800 de persoane anual, chit că jumătate din efectivele Poliției Române sunt în trafic.

Recent,am vizitat Letonia, Estonia și Lituania, având închiriată o mașină. În prima zi, până mi-am instalat aplicația Waze, am luat mai multe radare pentru depășire de viteză.Nu m-a oprit niciun polițist în trafic, în condițiile în care am făcut peste 3.000 de km, depășind de câteva ori viteza maximă admisă. Amenzile pe care le-am primit în România, la vreo lună de zile, erau decente ca valoare. 20-30 euro pentru fiecare abatere. În România, o amendă ajunge să fie mai mare decât salariul minim pe economie. În schimb, în țara noastră, Poliția Rutieră este omniprezentă, o risipă inutilă de resursă umană, logistică și financiară. Polițistul de la Rutieră, de cele mai multe ori, blochează și nu fluidizează traficul. Reprezintă un factor de stres suplimentar, pe lângă aglomerația și ambuteiajele cotidiene. Evident, deranjează și prin atitudine. Deseori, arogant și chiar agresiv. Scopul lui în viață este să te umilească, să-ți ia cât mai multe puncte, cât mai mulți bani, permisul de conducere sau să îți facă un dosar penal. E o mentalitate de milițian, tipic bolșevică.

Radare în loc de polițiști

Nu avem nevoie de 30.000 de polițiști în trafic.Romania nu e stat polițienesc. Ministerul de Interne sa pună radare fixe, nu disimulate în boscheți sau în mașini neinscripționate. Simplul contact cu agentul de circulație pe mine, ca cetățean, mă oripilează, mă agresează, pentru că are mentalitate de milițian. Soluția la un trafic civilizat și european nu este Garcea în fiecare intersecție, ci radarul. Din punctul meu de vedere, să-l pună din metru în metru. Să-mi vină amenda acasă, să o contest la Judecătorie, dacă am motive, dacă nu, sunt bun de plata.