Dezindustrializarea României in forma continuata

IMGB (Întreprinderea de mașini grele București), cândva o emblemă a industriei românești, se închide. Dispariția acestei uzine de utilaj greu face parte dintr-o lungă listă de coloși industriali care fie au fost ”privatizați” pe sume derizorii, pentru ca mai târziu să fie vânduți la fier vechi iar pe locul lor sa fie construite mall-uri,blocuri sau vile.De altfel, platforma IMGB era considerată, înainte de 1989, etalonul industriei româneşti, având exporturi semnificative în Europa, Asia și Orient, și avea, la un moment dat, 13.000 de angajaţi, mai mulți decât au acum Dacia sau Petrom, două dintre cele mai mari companii care activează în România. Azi, la IMBG, mai lucrează 400 de oameni. Peste puțin timp, acești oameni vor ajunge șomeri.

La fel s-a întâmplat și cu Electroputere Craiova, o altă perlă industrială a României, închisă la sfârșitul anului trecut. Acum patruzeci de ani, Electroputere realiza exporturi pe tot globul. O soartă similară au avut și Combinatul de Utilaj Greu (CUG) din Cluj, care producea echipamente pentru industria energetică și care acum nu mai există, și Tractorul Brașov, care putea produce 50.000 de tractoare pe an și avea exporturi în China, Brazilia, India şi mai multe state africane.

Sau UCM Reșița, prima uzină metalurgică din Europa, fondată în 1771, cu 60 de ani înaintea coloșilor industriali europeni MAN sau Krupp, dar care se află de mulți ani în insolvență.

Probabil unii vor spune că nu este nicio problemă că se închide încă o uzină comunistă. Totuși, înainte de 1989, România producea și exporta milioane de tone de oțeluri,mașini,utilaje și echipamente industriale. Aceeași soartă a avut-o și Siderca Călărași, Fortus Iași, Phoenix Baia Mare, platforma chimică Săvinești, Combinatul Siderurgic Hunedoara. Lista mai cuprinde încă vreo 8000 de uzine, fabrici și combinate falimentate după 1990!!!

Dezindustrializarea României, cel mai mare jaf național de când există statul român, a început în 1990. Premierul de atunci a pus eticheta pe industria românească: ”un morman de fiare vechi”, care trebuie vândută cu o marcă, ca să scăpăm cât mai repede ea. Ceea ce s-a și întâmplat. Consecința: 5 milioane de șomeri, care astăzi reprezintă cea mai mare imigrație după Siria. Milioane de români constrânși să își părăsească țara, să-și abandoneze copiii și părinții, să ia calea pribegiei, îndurând umilințe și privațiuni, contribue azi cu peste 100 de miliarde de euro la formarea PIB-ului în țările de adopție. România a pierdut o forță de muncă tânără și calificată. Azi, economia românească, reclamă peste un milion de joburi care nu pot fi acoperite de pe piața locală a muncii. O altă consecință a acestui exod în masă a românilor este pierderea competitivității puținei industrii românești care a mai rămas și o dependență sinucigașă de importuri. Anul trecut, balanța comercială a României a înregistrat un deficit record de peste 17 miliarde de euro! Pierderea industriei a însemnat pentru România și pierderea suveranității și a independenței economice. Azi, România, este doar o piață de desfacere pentru produsele altor economii.

Reindustrializarea României trebuie să reprezinte adevăratul proiect de țară susținut de întreaga clasă politică și de națiunea română. România este o țară bogată în resurse.Razboaiele secolului XXI se duc pe resurse.Trebuie să abandonăm acest comportament comercial de țară bananieră care face export de materii prime în loc să facă export de produse care înglobează valoare adăugată.

Sigur ca reindustrializarea nu se face peste noapte.Si ne mai trebuie și câteva zeci de miliarde de euro pentru acest proiect identitar României.Dar primul pas este sa ni-l asumam cu toții.Prin optimizarea cheltuielilor bugetare putem pune de-o parte 1-2 miliarde euro anual cu care sa finanțăm construcția de combinate și uzine.In paralel va trebui sa formam forța de munca care a dispărut in cei 30 de ani de tranziție glorioasă de la o economie etatista la una de piața.Peste 10 ani putem spera la echilibrarea balanței comerciale și la o creștere sustenabila a economiei românești bazate preponderent pe producție și nu pe consum.Asadar,la munca tovarăși!